schiuri de vanzare / schiuri second hand

Schiuri de vanzare

duminică, 18 decembrie 2011

S-a dezechilibrat rău pe scări, imediat după ce s-a întors în ţară Monica Gabor era să facă buf!


S-a dezechilibrat rău pe scări, imediat după ce s-a întors în ţară Monica Gabor era să facă buf!

Nici bine n-a ajuns în ţară, că Monica Gabor a şi călcat strâmb. Invitată, joi seară, la inaugurarea unui centru de înfrumuseţare din Pipera, Monica era să cadă în nas. Chiar dacă este obişnuită să poarte pantofi cu tocuri foarte înalte, de data aceasta încălţămintea i-a jucat feste. Paparazzii CANCAN au surprins momentul în care Moni s-a împiedicat, alunecându-i piciorul, fiind la un pas să cadă. Doar o fracţiune de secundă a lipsit ca vedeta să nu se dea de-a rostogolul.

 
1
2
2
La invitaţia gazdelor evenimentului, Moni a urcat pe scena amplasată special pentru a le spune câteva cuvinte invitaţilor. Emoţionată, probabil, de faptul că nu a mai vorbit de luni de zile în public, la finalul discursului, tocmai când greul trecuse, vedeta s-a pierdut. Când a vrut să coboare de pe scenă, Moni s-a dezechilibrat, cele trei trepte dovedindu-se adevărate obstacole în calea fostei doamne Columbeanu. Tocmai ultima treaptă a fost cel mai greu de învins, astfel că odată ajunsă pe ea, Moni era să cadă. Ea s-a mobilizat, însă, repede, a fentat scara buclucaşă şi a respirat uşurată că nu a devenit atracţia serii într-un mod pe care cu siguranţă nu şi l-ar fi dorit. Odată depăşit acest moment de "criză", vedetei i-a revenit instant zâmbetul pe buze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu