Corina Bud a devenit, în ultima vreme, una dintre cele mai controversate artiste din showbizul românesc. Ea reuşeşte, aproape de fiecare dată când apare pe scenă, să şocheze cu ţinutele ei foarte îndrăzneţe.
Joi seară, invitată pentru un recital la deschiderea unui centru Spa din Bucureşti, Corina Bud i-a lăsat cu gura căscată pe toţi cei prezenţi la eveniment. Ţinuta artistei, una extrem de mulată, nu ascundea nimic, ba chiar mai mult, punea în evidenţă unele din cele mai intime zone ale trupului ei.
Într-o formă fizică de invidiat, Corina Bud a interpretat câteva melodii pentru care a încasat onorariul ei obişnuit pentru asemenea evenimente: aproximativ 2.000 de euro.
Cântăreaţa şi-a dezvelit sânii la «Dansez pentru tine». De mai multe ori!
Corina Bud şi-a făcut apariţia pe scena emisiunii “Dansez pentru tine” de la PRO TV, la începutul acestei luni, în calitate de invitată, într-o costumaţie foarte sexy. În timpul dansului însă, artista a fost protagonista unei întâmplări ce a captat mai ales atenţia bărbaţilor. Sfârcul buclucaş al cântăreţei a ieşit din bluză. Incidentul nu este primul pentru Corina, pe ringul de la “Dansez pentru tine”. Pe vremea când era participantă, ea a păţit acelaşi lucru. De altfel, Corina a şocat şi când a apărut pe scenă, la aceeaşi emisiune, în timpul dansului la bară, purtând doar nişte ciucuri care-i acopereau sfârcurile.
Sfârcul buclucaş al Corinei i-a ieşit din bluză, în timp ce dansa pe scena de la “Dansez pentru tine”
Mai mult: Artista a dat un recital de neuitat pentru spectatori - Vedete de la noi | Libertatea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu